Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat joi, la Deva, că Victor Ponta nu cunoaște Constituția și că și nu-i poate impune președintelui Klaus Iohannis să nominalizeze un alt premier de la PSD și a adăugat că “e de văzut” dacă social-democrații mai au o majoritate în Parlament.

Un om arogant, care zice că-i jurist (Victor Ponta, n.r.), dar care nu cunoaște Constituția. Dacă dânsul își dă demisia, e de văzut dacă mai există o majoritate în actuala configurație parlamentară, cum există ea astăzi. Dacă îmi aduc aminte, unul dintre partidele care a zis că-l susține, a zis că-l susține pe el (pe Victor Ponta n.red.), atât timp cât este prim-ministru și nu susține PSD-ul. Deci lucrurile sunt complicate. Președintele, după discuții cu partidele politice, așa spune Constituția — și ați observat că domnul Iohannis nu încalcă nici în literă, nici în spirit Constituția — va chema la consultări la Cotroceni toate partidele politice și va ajunge la o concluzie. Nu Ponta îi dictează Președintelui. Președintele are obligația de a consulta partidele și de a ajunge la o concluzie”, a spus Vasile Blaga, citat de Agerpres.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, la postul B1 TV, că ar fi dispus să-și dea demisia din funcție doar dacă președintele Klaus Iohannis îi va garanta, printr-un ”acord politic” scris, că noul șef al Executivului va fi tot din partea actualei coaliții de guvernare.