Preşedintele PDL, Vasile Blaga, îşi va depune joi la comisia de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare din martie, care funcţionează la sediul central al partidului, moţiunea intitulată „România Dreaptă. PDL-Politică dincolo de lozinci” pe care-şi sprijină candidatura la preşedinţia formaţiunii, au precizat miercuri surse democrat-liberale.

Vasile Blaga a anunţat marţi seară că joi, cel mai probabil la ora 14.00, îşi va depune oficial moţiunea pentru un nou mandat la conducerea PDL.

Actualul lider al democrat-liberalilor a declarat în context că unul dintre obiectivele sale în cazul în care va fi ales să conducă în continuare formaţiunea va fi introducerea principiului celor trei ‘d’ – dezbatere, decizie şi disciplină şi promovarea în interiorul PDL în baza criteriilor ce ţin de meritocraţie.