Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că hotărârile de guvern referitoare la organizarea alegerilor prezidenţiale intră în vigoare pe 3 septembrie, se arată într-un comunicat de presă al AEP, citat de Agerpres.

Prin cele şase hotărâri iniţiate de AEP şi Ministerul Afacerilor Interne şi adoptate, marţi, în şedinţa de guvern au fost stabilite măsurile care trebuie luate de instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor, precum şi bugetul şi cheltuielile necesare scrutinului din luna noiembrie a acestui an.

Totodată, s-au stabilit modelele ştampilelor birourilor electorale, ştampilei de control a secţiilor de votare şi ştampilei cu menţiunea VOTAT, modelul copiei de pe lista electorală permanentă, modelul, dimensiunile şi condiţiile de tipărire ale buletinelor de vot şi ale timbrelor autocolante.

Pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind alegerea preşedintelui României, care revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului, se va constitui Comisia tehnică centrală, al cărei preşedinte este viceprim-ministrul pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne.

Conform uneia dintre hotărârile de guvern aprobate în şedinţa de marţi, bugetul necesar pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din acest an este de 192.400.000 lei.

Din bugetul AEP vor fi asigurate sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor pentru dotarea şi funcţionarea Biroului Electoral Central, precum şi cele necesare activităţilor proprii de instruire şi informare a membrilor birourilor electorale şi a celorlalţi participanţi la procesul electoral.

În perioada electorală, AEP şi Ministerul Afacerilor Interne vor acorda sprijin de specialitate prefecţilor şi primarilor, în vederea realizării la termen şi în condiţii corespunzătoare a sarcinilor ce le revin în organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, mai arată sursa citată.