Guvernul aşteaptă de la Comisia Europeană un răspuns cu privire la înfiinţarea autorităţii naţionale de autostrăzi, pentru a evita încălcarea prevederilor referitoare la competiţie, care nu permit companiilor să deţină, în acelaşi timp, şi atribuţii de reglementare, dar şi de administrare, a explicat miercuri premierul Victor Ponta.

„Atât am vrut să ştiu că noua autoritate naţională pentru autostrăzi nu încalcă vreo prevedere europeană referitoare la competiţie, adică dacă poţi să fii şi autoritate şi, în acelaşi timp, să administrezi şi autostrăzi, pentru că ideea mea asta este: de a avea o autoritate separată, iar drumurile naţionale, judeţene, regionale, celelalte trec la Ministerul Transporturilor, după care trec la regiuni. Or, ceea ce domnul Şova, alături de alte proiecte de infrastructură, trebuie să aibă ca sarcină de la mine este strict partea de construcţie de autostrăzi, de aceea vreau să ştiu că n-o să avem probleme de legislaţie europeană, că altfel o dată ne trezim că ni se spune că nu am respectat toate regulile’, a declarat Victor Ponta, precizând că în Uniunea Europeană regulile vizând astfel de proiecte sunt ‘extrem de stricte”.

Guvernul poate primi un răspuns din partea organismelor europene în două-trei săptămâni, a estimat primul-ministru, întrebat de ziarişti după ce a participat la o dezbatere referitoare la reforma electorală.

Victor Ponta anunţa, la începutul săptămânii, că Executivul ar urma să dezbată miercuri, în primă lectură, un act normativ referitor la înfiinţarea companiei naţionale pentru autostrăzi, după care actuala CNADNR va reveni în subordinea Ministerului Transporturilor.