Preşedintele Traian Băsescu a spus neadevăruri atunci când a declarat că a propus fuziunea PDL cu PMP după alegerile europarlamentare, a declarat luni liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga.

Numai neadevăruri spuse de domnul preşedinte. Am avut în cursul anului trecut o singură discuţie cu domnia sa şi s-a şi grăbit să o facă publică. Nu era vorba despre fuziuni. Şi aici este vorba despre o fractură logică. Cum poate să fuzioneze un partid politic cu un partid care nu există? Nu poate, nu există nicio posibilitate legală. Adică să fuzionăm cu cineva plecat de două zile de la noi, dar care nu erau înregistraţi. Copilării”, a declarat preşedintele PDL, ca reacţie la declaraţiile pe această temă făcute duminică de şeful statului.

Totodată, Blaga a infirmat faptul că a discutat cu Elena Udrea despre o fuziune PDL-PMP.

Evident că nu. Eu ştiu, există o anumită disperare, pentru că PMP nu va intra în Parlamentul European. Doar printr-o minune vor intra, dacă vor intra”, a adăugat preşedintele PDL.

Potrivit lui Blaga, o fuziune PDL-PMP este ‘greu de discutat’ în condiţiile în care cei de la Mişcarea Populară îi atacă pe democrat-liberali.

De ce nu atacă PSD-ul? Ni s-a reproşat nouă (că nu facem acest lucru – n.r.). Păi, da, numai PSD atacăm în fiecare zi, în toate discursurile publice, în toate întâlnirile cu cetăţenii. Asta este acţiunea noastră pentru că, până la urmă, să nu uităm, guvernează de doi ani de zile şi guvernează prost”, a mai declarat Blaga, conform Agerpres.

Liderul democrat-liberalilor a afirmat, în context, că PDL se păstrează la acelaşi nivel în preferinţele electoratului, ba, mai mult, candidatul democrat-liberal la prezidenţiale, Cătălin Predoiu, a reuşit să ajungă la acelaşi nivel cu ceilalţi candidaţi anunţaţi oficial, Crin Antonescu şi Mihai Răzvan Ungureanu.