Biroul permanent al Senatului a transmis Comisiei juridice spre analiză solicitarea Justiției privind începerea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea, a anunțat, miercuri, președintele Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit Agerpres.

„Reuniunea Biroului permanent al Senatului a permis analizarea scrisorii trimise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a solicitărilor DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale față de fostul viceprim-ministru și ministru de Interne Gabriel Oprea. Biroul permanent a aprobat această solicitare și am trimis-o la Comisia juridică pentru analiză și întocmirea avizului. (…) Comisia, în mod sigur, se întrunește marți, săptămâna viitoare, dar nu știu să spun acum când va prezenta avizul”, a declarat Tăriceanu, la finalul ședinței Biroului permanent al Senatului.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.

Conform unui comunicat al DNA, infracțiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere.