Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că va face o analiză privind pactul de coabitare cu premierul Ponta şi se va pronunţa în cursul după-amiezii, menţionând că cel mai important punct, independenţa justiţiei, „s-a prăbuşit ieri” şi acest lucru îl face să se îndrepte spre denunţarea acestui pact.

„O să fac o analiză şi în după-amiaza asta mă voi pronunţa. Categoric, cel mai important punct, independenţa justiţiei, s-a prăbuşit ieri, cu binecuvântarea premierului Ponrta şi acest lucru mă face să mă îndrept spre denunţarea pactului de coabitare şi informarea tuturor partenerilor în faţa cărora mi-am pus obrazul”, a spus Băsescu.

Băsescu a spus că pactul de coabitare a fost conceput de la prima instalare a Guvernului Ponta, în aprilie-mai 2012, iar atunci l-a trimis şi Ponta nu a vrut să îl semneze, decizia privind semnarea fiind luată după alegerile din decembrie 2012, când premierul a fost de acord să îl semneze, fiind „o surpriză plăcută”.

„Iată că Victor Ponta se dovedeşte mincinos, până şi cu un document politic extrem de important care l-a făcut frecventabil în Europa”, a mai spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă va denunţa pactul de coabitare, preşedintele Băsescu a răspuns: „Foarte probabil”.

„Eu trebuie să fac o analiză, ce a respectat şi ce nu a respectat Ponta şi să văd dacă are rost să îl mai menţinem”, a adăugat Băsescu.

„Nu-l mai girez pe Victor Ponta pentru că a încălcat grav pactul şi mai ales s-a băgat cu bocancii în justiţie, de dragul lui Dragnea”, a spus Băsescu.