Traian Băsescu condamnă acțiunile de reținere a observatorilor OSCE la Slavyansk și îi cere lui Vladimir Putin să permită buna funcționare a Misiunii organizației. Președintele argumentează că orice presiune militară pentru a rezolva problemele politice nu ar respecta drepturile omului și pe cel internațional care asigură pacea în Europa.

“Preşedintele, României, domnul Traian Băsescu, a luat act cu preocupare de acţiunile separatiştilor pro-ruşi din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au reţinut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) la Slavyansk, în ziua de 25 aprilie a.c. Acţiunea de reţinere a reprezentanţilor din cadrul Misiunii OSCE chemaţi să monitorizeze situaţia din estul Ucrainei este un atac direct la eforturile internaţionale de detensionare a situaţiei şi un gest ilegal din partea unor forţe paramilitare ilegitime. Tendinţa de negociere a eliberării membrilor misiunii, care au statut diplomatic, de către răpitori, contra unor infractori deţinuţi de autorităţile legale ale unui stat, are elementele unei luări de ostatici şi a acţiunilor unui grup terorist.

Domnul preşedinte Traian Băsescu consideră că orice acţiune de reţinere ilegală, răpire, utilizare a civililor paşnici ca scuturi umane în operaţiuni separatiste este în măsură să antreneze răspunderea penală pentru infracţiuni la adresa drepturilor omului. România condamnă orice separatism şi utilizarea presiunilor de tip militar în soluţionarea unor deziderate de natură politică.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, face apel la preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin, să condamne ferm acţiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk şi să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei. De asemenea, separatismul militarizat ca argument pentru atingerea unor deziderate politice este sancţionat penal în orice stat din lume care respectă normele şi principiile dreptului internaţional şi care apără coexistenţa paşnică în Europa”, susține Băsescu, conform unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.