Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), a anunţat joi că nu exclude o nouă candidatură, în 2014, pentru obţinerea unui mandat la şefia instituţiei, într-o conferinţă de presă la Viena.

„Mandatul meu ţine până în octombrie 2014. Voi lua atunci o decizie”, i-a răspuns el unei jurnaliste care i-a adresat o întrebare despre viitorul său pe plan personal. „Vă mulţumesc pentru interes”, a adăugat acesta.

În opinia lui Barroso, în vârstă de 57 de ani, ar fi necesar ca marile partide europene să propună un nume pentru preşedinţia Comisiei în fruntea listei cu care candidează la următoarele alegeri europene, prevăzute în iunie 2014.

„Vom vota, astfel, cu o dimensiune europeană, iar partidele ar putea explica ceea ce doresc pentru Europa”, a subliniat el într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul austriac Werner Faymann, un social-democrat. În opinia sa, este important ca următorul scrutin să nu reprezinte „doar însumarea a 27 de alegeri naţionale”.

Jose Manuel Barroso este preşedintele Comisiei Europene din 2004. El a obţinut al doilea mandat în septembrie 2009.