Tânărul artist plastic Ştefan Sava va reprezenta România în selecţia finală a Premiului Henkel CEE pentru Artă 2013, care se va desfăşura la Viena.

Potrivit unui comunicat remis marţi Agerpres, Ştefan Sava, care a câştigat ediţia locală a Premiului Henkel pentru Artă 2013, va concura alături de artişti din alte 23 de ţări din Europa Centrală şi de Est.

Lucrările lui Ştefan Sava vor fi trimise la Viena, acolo unde un juriu internaţional format din curatori şi experţi se va reuni în iulie pentru evaluarea tuturor lucrărilor înscrise, urmând să nominalizeze cinci artişti finalişti pentru marele premiu.

Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei ceremonii de gală, care se va desfăşura la MUMOK Viena în luna noiembrie, în prezenţa celor cinci artişti finalişti.

Dintre cele 50 de aplicaţii primite în România pentru ediţia din acest an, juriul a selectat în finală cinci artişti, care s-au remarcat prin complexitatea temelor abordate, precum şi prin utilizarea neconvenţională a mediilor artistice: Ştefan Sava, Nicu Ilfoveanu, Vlad Nancă, Mădălina Lazăr şi Dumitru Oboroc.

Concursul s-a adresat şi anul acesta artiştilor din domeniile desen, pictură, fotografie, video şi instalaţie, care au concurat pentru marele premiu în valoare de 7.000 de euro şi posibilitatea de a-şi expune lucrările în ţara natală şi în cadrul unei expoziţii individuale la MUMOK, celebrul muzeu de artă contemporană din Viena.

Ştefan Sava (n. 1982) este absolvent şi doctorand al Departamentului Foto-Video din cadrul UNARTE Bucureşti.

Proiectele sale combină fotografia, video, performance-ul şi obiectul şi sunt bazate pe un lung proces de reflecţie teoretică şi cercetare.