Scopul moţiunii de cenzură iniţiată de liberali privind starea guvernării va fi atins, însă şansele ca acest document să treacă de Parlament sunt “ceva mai reduse”, a declarat, joi, președintele PNL, Crin Antonescu, într-un interviu pentru Agerpres.

Documentul, ca orice moţiune de cenzură, este destinat, în primul rând, unei dezbateri publice în Parlament în legătură cu starea guvernării şi scopul lui, ca al oricărei moţiuni de cenzură, este căderea Guvernului. În ce priveşte primul aspect, este un scop care va fi atins, în ciuda tergiversărilor şi opoziţiei Guvernului şi a PSD, în ce priveşte succesul moţiunii, în sensul de cădere a Guvernului, şansele sunt ceva mai reduse. De altfel, PSD a făcut toate eforturile pentru a plasa dezbaterea şi votarea acestei moţiuni într-o zi mai specială, a doua zi după alegeri. Este prima dată când se întâmplă acest lucru. Există posibilitatea ca a doua zi, imediat după nişte alegeri, să nu se întrunească prezenţa maximă, dar nu avem ce să facem. Noi ne facem datoria de Opoziţie, vom avea o prezenţă maximă şi sperăm ca şi din afara grupului de semnatari ai moţiunii să se adauge voturi în favoarea acestei moţiuni”, a declarat Antonescu.

Acesta a precizat că nu are semnale că moţiunea va fi votată şi de alţi parlamentari în afară de cei 214 care au semnat-o, arătând că nu au existat discuţii în acest sens.

Suntem şi într-o perioadă de campanie electorală, fiecare îşi vede de propria sa campanie. Vom vedea luni”, a mai spus liderul liberal.