Aspecte importante ale cooperării economice dintre România şi SUA au fost discutate luni de preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu primul adjunct al asistentului secretarului pentru Comerţ, John Andersen.

Investiţiile americane în România pot reprezenta o oportunitate excelentă pentru ţara noastră iar pentru aceasta statul român trebuie să se implice ferm în consolidarea statului de drept pentru ca fenomenul corupţiei să nu inhibe investitorii, să asigure predictibilitate şi transparenţă legislativă, să creeze un mediu prietenos pentru investiţii – au fost ideile împărtăşite de cei doi interlocutori, potrivit unui comunicat al PNL, citat de Agerpres.

Liderul liberal a arătat că securitatea energetică este o altă componentă foarte importantă a cooperării dintre România şi Statele Unite – în explorarea şi exploatarea resurselor, mai ales a unora de tip nou, trebuie să se ţină cont de toate aspectele, de la eficienţa producţiei la beneficiile statutului, de la suportul comunităţilor locale la siguranţa mediului.

Cred că este necesar să implicăm mai mult comunităţile locale în acest proces de creştere a independenţei energetice a ţării noastre. Comunităţile locale trebuie să vadă beneficiile concrete ale exploatării unor noi resurse naturale. Din acest motiv cred că este necesară modificarea legislaţiei pentru ca o parte din redevenţele către bugetul central să fie reorientate către comunităţile locale şi, de ce nu, chiar către proprietarii terenurilor, aşa cum se întâmplă în SUA. În acest fel, cetăţenii, comunităţile locale vor beneficia de prosperitate şi vor simţi că sunt parteneri ai statului în acest proces”, a afirmat Crin Antonescu, potrivit comunicatului citat.

În contextul crizei din Ucraina, statele est-europene vor lua serios în calcul să aloce mai multe fonduri pentru cheltuielile de apărare, în România existând un consens politic în ceea ce priveşte creşterea bugetului Ministerului Apărării Naţionale. În cadrul întrevederii de la Departamentul pentru Comerţ, preşedintele PNL a subliniat că majorarea bugetului pentru armata română va reprezenta şi o oportunitate de parteneriat tehnologic între firmele din industria de apărare din România şi companiile americane, va însemna noi locuri de muncă şi va întări şi dimensiunea economică, nu doar cea militară, a parteneriatului strategic dintre România şi SUA, se mai arată în comunicat.