Relația de prietenie dintre liderul PNL și premierul Victor Ponta nu mai exista cu mult timp înainte de ruperea USL, a declarat, miercuri, președintele liberal, Crin Antonescu, în cadrul unei emisiuni de televiziune, la B1 TV, la care a participat alături de prim-vicepreședintele partidului, Klaus Iohannis.

Liderul liberal a precizat că nu regretă formarea alianței USL, dar că nu se pune problema reconstituirii ei.

Domnul Ponta nu aplică mai nimic din principiile guvernării pe care ne-o propuseserăm. A ajuns să spună din reflex eu vă dau bani, deși noi conveniserăm să nu mai vorbim așa, pentru că nu sunt banii primului-ministru. A ajuns să semene cu Năstase: e arogant, pare că le știe pe toate”, a afirmat Antonescu.

În ceea ce privește declarațiile anterioare ale acestuia, potrivit cărora dacă PNL nu câștigă 20% la europarlamentare își dă demisia de la șefia partidului, liderul liberal susține că succesorul lui va fi Klaus Iohannis, fiind prim-vicepreședinte.

Klaus Iohannis va succede la președinția PNL, pentru că este viceprim-președintele partidului. Din punctul meu de vedere, el este cel mai potrivit pentru a fi președintele partidului”, a mai spus Antonescu

Antonescu exclude refacerea alianței USL, dar nu o regretă.

Eu exclud refacerea USL. Nu am niciun motiv să întrevăd o alianță cu PSD, pentru că PNL este de dreapta, iar PSD de stânga. Dacă PSD a eșuat în proiectul de alianță, nu găsesc motive pentru refacere. Nu am de gând să-mi cer scuze pentru constituirea USL. Ea s-a construit pentru a nu transforma PDL-ul de atunci în partid-stat și cei care deplâng acest lucru trebuie să se gândească la ce s-ar fi ântâmplat dacă nu era USL”, susține președintele liberal.

Referitor la atacurile dintre Băsescu și Ponta, Antonescu a declarat: “Nu se poate ca premierul să ne anunțe în fiecare zi că președintele va intra la pușcărie, iar președintele să iasă la fiecare două zile să îl numească corupt”.

Cu privire la acciza pe carburanți impusă de guvernul Ponta, Antonescu a afirmat că a fost de acord, pentru că banii ar fi fost folosiți pentru construirea de autostrăzi.