Producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să tranzacţioneze pe pieţele centralizate, în perioada 15 iulie 2014 – 31 decembrie 2018, cel puţin 20% din gazele pe care le extrag şi care sunt destinate pieţei concurenţiale.

Fiecare producător sau operator economic afiliat acestuia din sectorul gazelor naturale are obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate, pentru vânzarea a minimum 20% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului pe piaţa concurenţială. De la aplicabilitatea obligaţiei mai sus amintite sunt exceptate cantităţile de gaze naturale din producţia internă proprie, care fac obiectul contractelor de vânzare a gazelor naturale aferente pieţei concurenţiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui ordin„, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), citat de Mediafax.

Măsura a foat aprobată joi, 10 iulie, de Comitetul de Reglementare al ANRE.

Pieţele centralizate sunt Bursa Română de Mărfuri (BRM) şi OPCOM.

În prezent, companiile au posibilitatea de a comercializa gaze naturale pe BRM şi OPCOM, dar numărul tranzacţiilor şi cantităţile sunt reduse.