Fostul ministru al Economiei, în guvernarea USL, Andrei Gerea, a fost nominalizat pentru preluarea portofoliului Economiei, potrivit unor surse guvernamentale.

Nominalizarea a survenit în urma negocierior pentru formarea noului Guvern.

„Discuțiile vizează ca Departamentul de Energie să fie inclus în Ministerul Economiei, iar cel care va prelua portofoliul va avea în subordine și acest departament. Andrei Gerea este probabil persoana care îl va înlocui pe Constantin Niță și va prelua atribuțiile ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, care își va pierde portofoliul. PSD renunță la Ministerul Economiei, dar păstrează Transporturile. Și Partidul Conservator va păstra, cel puțin, Agricultura”, au declarat joi, sursele citate.

Totodată, discuțiile pentru formarea noului Guvern vizează și unificarea Departamentul de Ape și Păduri cu Ministerul Mediului, unde vor exista și acolo propuneri pentru preluarea portofoliului, dacă UDMR decide ieșirea de la Guvernare.

Referitor la activitatea lui Andrei Gerea, acesta a demisionat din PNL la finele lunii iunie și a trecut la formațiunea pe care a înființat-o Călin Popescu Tariceanu, respectiv Partidul Liberal Reformator, unde ocupă funcția de vicepreședinte.