Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, se va înscrie, luni, în PDL, și va avea de prim-vicepreşedinte, potrivit unor surse democrat-liberale, citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, PDL va semna luni, după şedinţa BPN al partidului, un protocol cu Iniţiativa România Liberală.

PDL va semna luni un protocol cu Iniţiativa România Liberală şi toţi cei de la această Iniţiativă se vor înscrie în PDL. Andrei Chiliman se va înscrie în PDL şi va fi prim-vicepreşedinte„, au precizat sursele citate.

Din IRL mai fac parte şi Vlad Moisescu şi Diana Tuşa.

Delegaţia Permanentă a PNL a decis, în 27 mai 2013, excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, după ce edilul a activat timp de 24 de ani în PNL, motivul sancţiunii fiind săvârşirea unor „abateri grave de la disciplina partidului„.

Excluderea lui Andrei Chiliman din PNL a venit după un an de conflict deschis între el şi Crin Antonescu.