Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat că PDL susţine legea după care funcţionează Agenţia Naţională de Integritate în forma sa actuală, susţinând că este obligaţia aleşilor locali să cunoască legislaţia şi să o respecte.

„Susţinem legea ANI în forma în care este ea astăzi. Mergem pe o idee cât se poate de simplă: până la urmă orice ales local are obligaţia să cunoască legislaţia şi să o respecte. Deci nu legislaţia ar trebui schimbată, ci oamenii să fie în situaţia de a respecta această lege”, a spus Anastase.

Vicepreşedintele PDL a precizat că eventualele situaţii generate de neconcordanţe de ordin legislativ trebuie soluţionate în instanţă. „În momentul în care există argumente solide, pentru că am văzut invocându-se şi situaţii de conflict legislativ, atunci cu siguranţă justiţia este cea care discerne, că tocmai de-aia oamenii ăştia au posibilotatea să-şi exprime punctul de vedere, o dată în cadrul ANI şi în al doilea rând în justiţie”, a adăugat Anastase.