Ploi abundente însoţite de grindină s-au înregistrat în vestul Elveţiei duminică seara, provocând alunecări de teren şi inundaţii care au blocat căile ferate şi au determinat evacuarea a aproximativ 13 persoane, a anunţat poliţia elveţiană.

Până în prezent scutite de inundaţiile istorice care au afectat Europa centrală, cantoanele Vaud şi Fribourg, din vestul Elveţiei, s-au confruntat cuploi torenţiale şi grindină, potrivit poliţiei locale.

Râul Mérine a ieşit din matcă inundând cu o zi înainte oraşul Moudon.Treisprezece persoane au fost evacuate ca „măsură de precauţie”, a anunţat poliţia cantonului Vaud într-un comunicat.

O linie feroviară care leagă Moudon de satul Lucens, situat mai la nord, a fost, de asemenea, avariată şi circulaţia pe aceasta va fi suspendată timp de câteva zile, a precizat compania de căi ferate elveţiene, SBB.

Numeroase străzi au devenit impracticabile în urma unor alunecări de teren. Drumul care leagă Berna de Lausanne a fost blocat timp de câteva ore. Mai multe alte rute vor rămâne închise până luni dimineaţa.