Evenimentele din ultimele zile din Turcia ilustrează perfect starea națiunilor europene din ultimii ani. Revolte de stradă, proteste violente împotriva regimurilor politice – fac parte deja din realitatea cotidiană a unui număr mare de țări din spațiul european.
Fie că e vorba de nemulțumiri față de Guvern, politicieni sau conducători, disponibilizări masive sau probleme cauzate de criza financiară, oamenii au început să își strige nemulțumirile din ce în ce mai mult în stradă. Numai în ultimul timp, au ieșit să protesteze, rând pe rând, turci, greci, italieni, spanioli sau ciprioți.
Într-o societate mai mult sau mai puțin democrată, protestele sunt dovada vie că societatea nu asistă pasiv la jocurile celor puternici, ci respiră, trăiește și răbufnește atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită. În astfel de momente, indiferent de clasa socială, statut sau credințe, oamenii se unesc împotriva unui dușman comun. În aparență. În esență, lucrurile par a fi un pic mai complicate.
După o evaluare a evenimentelor din ultimele luni din Europa, apare însă și întrebarea: ce se ascunde în spatele protestelor din ce în ce mai dese? În aparență, motivul e unul minor. E de ajuns o simplă scânteie și oamenii erup. Exemplul Turcia e mai mult decât grăitor. De mai bine de o săptămână, țara fierbe. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva modului autoritar în care premierul Erdogan conduce țara. Și când te gândești că totul a început de la apărarea unui parc de la distrugere.
De la un motiv în aparență banal s-a ajuns la revolte violente și una dintre cele mai puternice crize de legitimitate din ultimii zeci de ani pentru guvernul condus de Erdogan.
Și parcă scenariul sună cunoscut? Românii s-au revoltat și ei. Motivul, la rândul său, minor – demiterea unui secretar de stat, a dus până la urmă la demisia întregului guvern. Și nu a trecut mult timp până când cei din opoziție au trecut la putere.
Să fi fost evenimentele pur întâmplătoare? Nu puțini sunt cei care au protestat în ianuarie 2012 și care acum regretă că s-au implicat. Unii se simt manipulați, alții sunt doar dezamăgiți.
Analizate mai îndreaproape, protestele din Turcia, România și restul țărilor se încadrează perfect într-un șablon: motive banale, revolte violente și, într-un final, rocada puterii.
“Nu se instaurează o dictatură pentru a păzi o revoluţie, dimpotrivă, se fac revoluţii pentru a instaura o dictatură”, spunea George Orwell. Sau, cum ar zice românul: “Vin ai noştri, pleacă-ai noştri, noi rămânem tot ca proştii”.
Până la urmă, ce sunt protestele: eliberare sau manipulare? Noi, cei care ne revoltăm, suntem simple piese de manevră în jocul lor meschin sau avem noi puterea de a schimba lucrurile?
E revoluția simpla iluzie a unei libertăți după care noi toți tânjim în fiecare clipă? Când media distorsionează evenimentele, politicienii mimează interesul public și ne mai înfig un cuțit în spate, unde se află adevărul?
