Alin Cocoş a fost adus, marţi, din arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiat într-un dosar. Fiul lui Dorin Cocoş a fost chemat, cel mai probabil, să dea declaraţii în calitate de martor, susțin surse judiciare, citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, Alin Cocoş nu are nicio calitate într-o altă cauză de la DNA, în afara dosarului cunoscut ca „Bica 2”, disjuns din cel al despăgubirii ilegale acordate lui Gheorghe Stelian, pentru un teren supraevaluat, în care a fost trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită.

Potrivit surselor citate, Alin Cocoş va da declaraţii la DNA, cel mai probabil, în calitate de martor într-un alt dosar.

Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 27 februarie, în cel de-al doilea dosar al fostei şefe a DIICOT.

Instanţa supremă a decis, în 28 februarie, ca Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş şi Ionuţ Mihăilescu să fie judecaţi în arest preventiv. În cazul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, instanţa a dispus să fie judecat sub control judiciar, dar a ridicat interdicţia de a se apropia de Dorin şi Alin Cocoş şi de Ionuţ Mihăilescu.

Omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin Cocoş, şi-au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecată în dosarul „Bica 2”, a declara unul dintre avocaţii acestora.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica este judecată în al doilea dosar pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.