Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 54,43% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, iar reprezentantul Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56%, potrivit datelor finale provizorii comunicate, miercuri, de Biroul Electoral Central (BEC), după centralizarea proceselor verbale din toate cele 18.847 secţii de votare, reprezentând 100%.

Potrivit datelor BEC, Klaus Iohannis a primit 6.288.769 de voturi, în timp ce Victor Ponta a fost votat de 5.264.383 persoane.

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.719.344, adică un procent de 64,10%.

Numărul de alegători care s-au prezentat la urne înscrişi în listele electorale permanente – 10.042.721. Cei care au votat în altă secţie de votare decât cea în care au fost arondaţi conform domiciliului – 1. 569.668, iar numărul total al celor care au votat utilizând urna specială a fost de 106.955 persoane.

Din voturile exprimate, 1,41% au fost nule, adică 166.111.

Potrivit rezultatelor provizorii furnizate de BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în străinătate a fost de 379.116.