Informările pe care le primește președintele României sunt secrete și strict secrete, a precizat luni Administrația Prezidențială.

Precizările Președinției vin după ce SRI a informat luni că a trimis, în ultimii cinci ani, circa 100 de informări despre disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate, inclusiv legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești.

Sursa citată a menționat că informările au conținut și „aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanții utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară”.

„Dreptul la sănătate este un drept constituțional. Iar SRI acționează împreună cu celelalte instituții partenere pentru a proteja acest drept, alături de toate celelalte drepturi constituționale ale cetățenilor. SRI informează decidenții legali despre vulnerabilitățile sistemului public de sănătate. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecțiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanții utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară”, a arătat SRI.

Potrivit SRI, printre beneficiarii legali ai informărilor pe această problematică sunt președinții de Consilii Județene, prefecții, miniștrii, prim-ministrul și președintele României.