Preşedintele Traian Băssescu a promulgat modificarea Legii referendumului, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă seară de Administraţia Prezidenţială. Comunicatul prin care Preşedinţia a anunţat promulgarea legii a fost publicat sâmbătă la ora 23.56.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va semna legea referendumului în data de 14 decembrie, la ora 23.59, în prezenţa presei şi a arătat că propunerea de revizuire a Constituţiei, în forma actuală, este catastrofală pentru România.

Chiar aşa fac şi chem şi presa să se vadă că am semnat-o„, a spus Traian Băsescu, într-o emisiune a postului B1 Tv.

Curtea Constituţională a respins, în 14 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%.

Motivarea deciziei CC a fost publicată, în 4 decembrie, în Monitorul Oficial, iar preşedintele are termen 10 zile pentru a promulga actul normativ. Curtea Constituţională constată, în decizia prin care a stabilit constituţionalitatea reducerii cvorumului la referendum, că preşedintele Traian Băsescu a formulat critici deja examinate de judecători, CC reiterând că stabilirea prezenţei minime la referendum este atributul legiuitorului.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională, respingând o sesizare formulată de PDL.