Comisia de Cod electoral urmează să se reunească marți pentru a discuta pe marginea legii votului prin corespondență, a anunțat președintele acestui for, liberalul Mihai Voicu, potrivit Agerpres.

Marți de la ora 12,00 este programată o întâlnire tehnică pentru legea votului prin corespondență cu biroul comisiei, reprezentanții AEP și ai grupurilor parlamentare, urmând ca de la ora 16,00 Comisia de Cod electoral să reunească.

Mihai Voicu și-a exprimat speranța că legea va ajunge în două săptămâni la Senat, primul for sesizat în acest caz.