Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri, la ieșirea din sediul Parchetului General, că procurorii i-au schimbat încadrarea în dosarul în care acesta este urmărit penal, din infracțiunea de șantaj, în cea de amenințare.

S-a schimbat încadrarea, de la șantaj la amenințare„, a spus Băsescu, potrivit Agerpres.

Întrebat ce riscă în această situație, el a arătat că amendă sau închisoare de la 3 luni la un an.

„Înseamnă că ușor, ușor justiția se apropie de adevăr”, a adăugat fostul șef al statului.

Înainte de a se urca în mașină, Băsescu i-a salutat pe protestatarii care l-au huiduit pe toată perioada în care acesta a fost audiat la Parchet.

Traian Băsescu a ajuns marți la Parchetul General, în jurul orei 11,00, pentru a fi audiat în dosarul în care este urmărit penal pentru șantaj în legătură cu afirmațiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea. Băsescu a fost așteptat la Parchet de două grupuri de oameni, protestatari dar și susținători ai fostului președinte.