Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a început lucrările pentru introducerea unui sistem electronic de plată a taxei de trecere a podului Feteşti-Cernavodă, pe autostrada Bucureşti – Constanţa.

Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră, şoferii având posibilitatea să opteze pentru achitarea tarifului în afara staţiei, în avans sau până la ora 24:00 a zilei următoare, potrivit CNADNR.

Astfel, şoferii vor avea următoarele opţiuni de achitare a tarifului: prin SMS transmis la un număr scurt; prin achitarea tarifului de trecere prin reţeaua de parteneri autorizaţi ai CNADNR; prin utilizarea cardului bancar, în urma configurării unui cont într-un portal web şi printr-o aplicaţie pentru mobil puse la dispoziţie de CNADNR.

Credem că până la 1 mai vom reuşi implementarea întregului sistem – tehnic, economic, legislativ – necesar colectării electronice a tarifului de trecere a podurilor de la Feteşti – Cernavodă„, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, citat de Mediafax.

Faza iniţială a lucrărilor a implicat introducerea sistemului de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare, printr-o serie de camere video poziţionate în agenţia de încasare atât în punctul de intrare, cât şi la ieşire pentru a asigura identificarea şi clasificarea conform categoriei din care face parte fiecare vehicul, precum şi realizarea marcajelor rutiere, această etapă fiind finalizată.