Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că fostul preşedinte al PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, a luat decizia corectă de a candida în Colegiul 2 din partea PSD.

Cred că Ovidiu Silaghi, prin decizia pe care a luat-o cu colegii liberali din Satu Mare, şi mă refer nu numai la colegii liberali, ci şi la cei din PSD, de a se prezenta în numele USL-ului să candideze la următoarele alegeri, a luat o decizie care este în spiritul şi aşteptării cetăţenilor care doresc să vadă acest angajament duse în final la bună îndeplinire. Cred că e un lucru foarte important pe care oamenii politici din România uneori îl neglijează şi anume că angajamentele luate trebuie duse la îndeplinire”, a afirmat Tăriceanu, joi, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Fostul lider PNL a subliniat că este de datoria sa să susţină un vechi coleg de partid.

Cred că este de datoria mea, ca vechi coleg de partid, să-i dau o mână de ajutor lui Ovidiu Silaghi, mai ales că este o zonă pe care am mai vizitat-o, am legături vechi cu colegii mei şi este o zonă care din multe punte de vedere ar putea să fie un exemplu pentru alte regiuni ale ţării în ceea ce priveşte situaţia şi evoluţia economică, şi, de ce nu, relaţiile politice între partide. Apreciez foarte mult faptul că aici, la Satu Mare, s-a găsit o soluţie politică care să-i permită lui Ovidiu Silaghi să candideze din partea USL-ului, cu susţinerea colegilor din PSD. Spun că apreciez acest lucru din multe puncte de vedere, în primul rând ca un gest de colegialitate şi de solidaritate, lucru rar întâlnit în politica românească”, a afirmat Tăriceanu.

Fostul preşedinte al PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, s-a înscris în PSD cu o zi înainte de termenul limită de depunere a candidaturilor pentru fotoliul de deputat în colegiul 2 Satu Mare, fiind candidatul alianţei PSD-PC-UNPR, cu susţinerea organizaţiei PNL.