Trei din patru persoane din Europa Centrală şi de Vest consideră că, în 2014, criza economică se va agrava, potrivit unui sondaj realizat de Ipsos/CGI în rândul a 6.000 de persoane, la comanda grupului Publicis.

Raportul de 110 pagini, intitulat “Europa 2013, un continent în derivă” a fost redactat pe baza unui studiu cantitativ efectuat de Ipsos/CGI în perioada martie-aprilie în rândul a 6.000 de europeni din Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia şi Spania şi a unui alt studiu realizat de FreeThinking, parte a Publicis, care a inclus 400 de europeni.

“Situaţia este sumbră, viitorul este incert, încrederea în instituţiile naţionale este redusă, iar Europa instituţională este absentă. Dar ceea ce frapează este fractura dintre nord şi sud”, afirmă preşedintele Publicis, Maurice Levy, în prefaţa studiului.

Pentru 75% dintre europeni, respectiv trei din patru, criza se va agrava în următorul an, în ţările din care aceştia provin.

Francezii sunt în mod special pesimişti (85%, din care 23% anticipează o înrăutăţire puternică).

“Germanii anticipează, la rândul lor, în proporţie de 73%, o agravare a crizei în ţara lor, în timp ce procentul este mai mic în Polonia, respectiv 60%”, se arată în studiu.

Spaniolii, în schimb, sunt mai puţin pesimişti. Deja afectaţi grav de criză, mulţi dintre aceştia cred că situaţia nu poate continua să se înrăutăţească. Astfel, 40% dintre spanioli se aşteaptă la o atenuare a crizei în 2014.

La nivelul populaţiei din cele şase ţări, sentimentele care domină sunt pesimismul general (45%), îngrijorarea latentă (36%), resemnarea (32%) sau indignarea (32%).