Europarlamentarul PNL, Renate Weber, a comentat, vineri, într-un interviu RFI, declarațiile ministrului de Externe rus, Serhei Lavrov, prin care spunea că Rusia va declara independența teritorială a Republicii Molova atât timp cât va menține un statut neutru și va acorda unul special Transnistriei. Aceasta a comentat atât situația Moldovei, cât și ideea unei posibile uniri cu România.

“Cu siguranţă că bine nu poţi să te simţi când vezi astfel de declaraţii din partea Rusiei, pentru că se simte de fapt ameninţarea din spatele acestor declaraţii. Pe de altă parte, mie mi se pare cinic să vii să-mi vorbeşti de un statut special pentru Transnistria, câtă vreme Guvernul de la Chişinău nu mai are controlul asupra Transnistriei de foarte multă vreme. Controlul de facto nu este la Chişinău şi drept urmare, am văzut ce se întâmplă în Transnistria, inclusiv abuzuri împotriva populaţiei române din Transnistria. Dar fără doar şi poate, pentru Rusia într-adevăr, cred că este de maximă importanţă ca Moldova să-şi păstreze neutralitatea şi am văzut zilele trecute o declaraţie a preşedintelui Republicii Moldova, care vorbea inclusiv de posibilitatea de a reconsidera această neutralitate, care-i consfinţită în Constituţie”, a declarat Renate Weber.

Referitor la comportamentul Moldovei în contextul situației din Ucraina, Weber consideră că Moldova trebuie susținută de România pentru a intra în Uniunea Europeană, pentru că a făcut eforturi în ceea ce privește problemele din interiorul țării.

“Mi se pare că Republica Moldova e o ţară care se comportă extrem de demn în acest moment. Nu are cum să fie simplu să fii la mijloc în această situaţie şi să ştii într-adevăr cât de puternică este ameninţarea în ceea ce te priveşte şi totuşi este o ţară care a făcut o opţiune pentru Vest, pentru Uniunea Europeană, a făcut eforturi pentru a se reforma. Iarăşi, nu e simplu, pentru că ştim şi acolo şi problemele economice şi problemele de corupţie. Sigur că e complicat, dar a făcut eforturi în acest sens. Cred că a avut şi şansa unui prim-ministru acum care e foarte hotărât să-şi ducă ţara spre Uniunea Europeană şi cred într-adevăr că merită din plin să fie susţinută şi de România şi de Uniunea Europeană şi în general, cred că la nivelul Uniunii Europene se observă această dorinţă de a avea Moldova alături”, a spus europarlamentarul.

Referitor la ideea unirii României cu Moldova, Weber a spus că momentan trebuie să ne concentrăm pe susținerea Moldovei în integrarea în UE.

“Situaţia extrem de complicată în care se află toată zona acum… cred că noi trebuie să fim extraordinar de atenţi la mesajele pe care le transmitem, la nuanţele pe care le au aceste mesaje, tocmai pentru a nu da argumente celor care vor să împiedice acest drum european al Moldovei. În mod normal, politica externă a României a subliniat până acum dorinţa de a vedea şi susţinerea pentru a vedea Republica Moldova în Uniunea Europeană şi o regăsire a celor două ţări în Uniunea Europeană (…). În continuare, ceea ce eu cred că trebuie să facem este să susţinem integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, să o susţinem inclusiv prin măsuri economice, măsuri sociale când este cazul şi inclusiv printr-o politică externă care să o ajute, nu să-i creeze probleme pe plan intern sau probleme şi mai mari în relaţia cu Rusia”, a mai spus Renate Weber.