Bugetele ministerelor Muncii, Dezvoltării, Mediului, Transporturilor, Economiei, Agriculturii, Sănătăţii, Societăţii Informaţionale şi Apărării vor fi tăiate la a doua rectificare din acest an, de alocări suplimentare urmând să beneficieze Afacerile Interne, Justiţia, Externe şi Camera Deputaţilor.

Rectificarea bugetară operată de Guvern va fi de până în 3 miliarde de lei şi va creşte deficitul bugetar de la 2,3% din PIB la 2,5% din PIB, diferenţă pe care experţii FMI o acceptă doar pentru sumele cheltuite suplimentar faţă de programul iniţial pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a precizat că deficitul bugetar va creşte, prin rectificare, de la 2,3% din PIB la 2,5% din PIB pentru cofinanţarea programelor europene.

Vreau să confirm că, în discuţiile pe care ministrul Finanţelor şi ministrul delegat pentru Buget le-au avut cu delegaţia FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, inclusiv bazat pe acest succes oarecum neaşteptat pentru dânşii (creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor UE-n.r.) – pentru că tot auziseră în anii trecuţi că o să avem bani europeni şi nu mai credeau nici ei, iată că acum îi avem – pentru a nu afecta restul activităţilor bugetare, vom avea o creştere de 0,2% a deficitului numai pentru cofinanţarea programelor europene. Constatându-se această creştere a plăţilor şi a decontărilor pe fondurile europene, au acceptat să avem o creştere faţă de programul iniţial„, a spus Ponta.

El a precizat că prin rectificare vor fi asigurate fonduri de cheltuieli salariale pentru absolvenţii încadraţi la Ministerul de Interne, profesori şi medici.