Reducerea TVA pentru alte produse alimentare va fi aplicată în funcție de analizele din perioada următoare, dar nu mai devreme de șase luni, a declarat, marți, într-o conferință pe teme de fiscalitate, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice.

„Cota redusă de 9% la pâine a vizat reducerea evaziunii în această zonă. Ca efect al măsurii a fost necesar să se crească anumite taxe pentru a compensa pierderi potențiale, la solicitarea FMI. Ar fi de așteptat să fie o creștere de încasări, totuși. O eventuală altă extindere a reducerii de TVA către alte produse va fi făcută în funcție de analizele ce vor fi efectuate, dar nu mai devreme de șase luni”, a menționat Manolescu.

Acesta a adăugat că, în perioada următoare, se așteaptă o creștere a încasărilor la buget de pe urma reducerii TVA la pâine.

„Ne așteptăm ca, în perioada următoare, încasările la buget să crească, dar este prematur să facem o analiză acum, de pe urma reducerii TVA la pâine. Este un gen de măsură care încearcă să reducă presiunea din zona fiscală”, a afirmat oficialul MFP, citat de Mediafax.

La jumătatea lunii octombrie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara că următorul produs la care se va reduce TVA la 9% va fi carnea, începând de anul viitor. Ulterior, scăderea TVA va cuprinde și alte produse, precum legumele, fructele și laptele, conform ministrului.