Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a declarat luni, într-un interviu pentru Mediafax, că Statele Unite pot să ajute ţările europene, inclusiv România, să reducă dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti.

Putem, ar trebui şi facem acest lucru. Rusia nu ar trebui să poată să-şi folosească resursele ca armă împotriva vecinilor săi. Securitatea şi stabilitatea acestei regiuni depind de existenţa mai multor furnizori şi a mai multor moduri de transport al energiei. O aprovizionare mai stabilă şi mai sigură a Europei cu energie va echivala cu o lume şi o economie mondială mai stabile şi mai sigure”, aspus Joe Biden.

Vicepreşedintele SUA şi-a exprimat acordul faţă de iniţiativa multor voci din Europa care au propus să transforme securitatea energetică în următorul capitol al proiectului european de integrare şi extindere a pieţei.

Sunt de acord cu multe voci din Europa care au spus că este timpul să transformăm securitatea energetică în următorul capitol al proiectului european de integrare şi extindere a pieţei care a început cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Făcut aşa cum trebuie, acest lucru ar schimba situaţia în Europa. Iar Statele Unite sunt pregătite să continue să ajute. De mult timp, SUA susţin eforturile din cadrul UE de a diversifica sursele energetice, de a crea pieţe de energie mai flexibile şi de a spori eficienţa energetică, astfel încât nicio ţară să nu poată folosi sursele de energie ca arme politice”, a declarat Biden.

Acesta a mai spus că SUA vor continua să susţină România, o ţară mai puţin dependentă de energia rusească pentru ca ea să joace un rol esenţial în integrarea şi interconectarea surselor de energie europene.

Joe Biden a adăugat că SUA se angajează să aducă un volum mai mare de gaze pe piaţa globală, iar eforturile depuse de parteneriatul SUA-România va asigura un viitor mai prosper pentru România.

În final, voi spune că SUA se angajează să aducă un volum mai mare de gaze pe piaţa globală într-un mod care să corespundă intereselor publice ale SUA, pentru că ştim că sporirea surselor mondiale îi ajută pe aliaţii noştri europeni şi pe alţi parteneri strategici. Până în prezent, Departamentul pentru Energie al SUA a acordat permise condiţionate pentru 96 de milioane de metri cubi de gaze pe an, care pot fi exportate atât către ţări cu care avem Acorduri de Liber Schimb, cât şi către cele cu care nu avem, de exemplu în Europa. Ştiu că lucrând împreună vom continua importantele eforturi de a asigura un viitor mai sigur şi mai prosper pentru România şi această regiune”, a conchis vicepreşedintele SUA.