Voci din administrația locală s-au grăbit să anunțe că problema legată de relocarea Pub-ului lui Doroftei este ca și relocată. Primarul municipiului Ploiești susține că nu este încă nimic oficial.
„Eu așa am înțeles, a fost și o emisiune televizată în care s-a spus acest lucru, că relocarea se va face la stadion, la parter, în spațiul în care a funcționat fostul Pub”, a declarat pentru Observatorulph.roi Leonard Doroftei, care susține că banii care ar fi urmat să fie alocați pentru reabilitarea actualului spațiu ar urma să fie folosiți pentru viitorul spațiu.

„Am solicitat numai o păsuire de un an astfel încât să-mi pot încheia actualele contracte cu furnizorii”, susține Doroftei.

După ce fostul pugilist s-a plâns că a primit notificare pentru evacuarea spațiului din Blocul CC Vest, imobil considerat cu gradul I de risc seismic, opiniile s-au împărțit în două.

Doroftei a susținut că a investit în blocul care riscă să se demoleze la un cutremur mai puternic. În apărarea lui au sărit și social-democrații, care au anunțat că trebuie identificată o soluție cât mai rapid pentru relocare.

Surse din administrația locală susțin că spațiul unde ar urma să fie mutat Pub Doroftei este la Ilie Oană. Ar fi vorba mai exact de spațiul în care a funcționat fostul Yell’ Wolf Pub.

Singurul lucru confirmat însă de primarul Adrian Dobre este că municipalitatea caută un spațiu adecvat atât pentru relocarea Galeriilor de Artă, cât și pentru mutarea Pub-ului lui Doroftei, însă edilul a evitat să spună că ar fi vorba de un spațiu de la Ilie Oană. „Trebuie să existe un acord și un protocol în spate (…) Deocamdată nu există nimic concret”, a declarat primarul Dobre.

 

sursa: observatorulph.ro