Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a calificat joi drept “neconstituțională” varianta invocată de premierul Victor Ponta privind o eventuală demisie din funcție, respectiv existența unui acord în baza căruia președintele României să nominalizeze un șef al Executivului tot din rândul actualei coaliții de guvernare.

Din punct de vedere politic arată că premierul Victor Ponta nu a înțeles nimic din votul de anul trecut la prezidențiale, iar din punct de vedere juridic, constituțional demonstrează pe deplin nivelul de cunoștințe pe care îl are premierul Victor Ponta, jurist de altfel. Deci, este o propunere neconstituțională și cred că nici nu merită să stăm prea mult asupra ei. Îl luăm prea în serios pe Victor Ponta„, a spus Predoiu, potrivit Agerpres.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, la postul B1 TV, că ar fi dispus să-și dea demisia din funcție doar dacă președintele Klaus Iohannis îi va garanta, printr-un ”acord politic” scris, că noul șef al Executivului va fi tot din partea actualei coaliții de guvernare.