Preşedintele Traian Băsescu ar putea ataca la Curtea Constituţională proiectul CAS, iar discuţia de la Cotroceni nu a avut sens, deoarece şeful statului a vrut să facă doar propagandă politică, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, la finalul negocierul de la Palatul Cotroceni.

Nu a fost niciun fel de discuţie serioasă, pentru că preşedintele avea un calendar strict politic. Eu sunt obişnuit, doamna Petrescu probabil că a avut o experienţă neplăcută„, a spus Ponta.

Întrebat care a fost tonul discuţiei, şeful Guvernului a răspuns: „Un ton destul de bădărănesc la adresa doamnei Petrescu. Poate aflaţi de la preşedinte că studiile de la Harvard sunt nimic pe lângă studiile domniei sale„.

El a arătat că reducerea impozitării muncii, prin scăderea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator, reprezintă un factor care favorizează înfiinţarea de noi locuri de muncă şi fiscalizarea celor ascunse.

Premierul a precizat că i-a explicat preşedintelui, care ştia acest lucru, că pentru 2014 nu se schimbă nimic şi că pentru următorii doi ani Guvernul va ţine cont, prin proiectul de buget pe 2015, de combaterea evaziunii fiscale şi efectele pozitive ale noii Legi a insolvenţei.

El a arătat însă că nu s-a putut ajunge la nicio concluzie serioasă, raţională, şi că preşedintele fie va retrimite proiectul în Parlament, unde va fi din nou votat în luna septembrie, fie va sesiza Curtea Constituţională, caz în care preşedintele trebuie întrebat dacă reducerea CAS va mai fi aplicată din octombrie.

Domnia sa (preşedintele – n.r.) a spus astăzi că este şi neconstituţional, deci s-ar putea să-l atace la Curtea Constituţională„, a mai spus Ponta.