Premierul Victor Ponta a declarat marți, la Palatul Victoria, că îl bucură foarte mult anchetele Direcției Naționale Anticorupție (DNA), iar televiziunile au astfel subiecte și “nu rămâne nimeni fără ştiri”.

Rugat de jurnaliști să comenteze perchezițiile DNA la companiile din sectorul feroviar, Ponta a declarat: “Mă bucur foarte mult că, iată, sunt anchete, se fac investigaţii, avem pentru toate televiziunile. La Antenă e domnul Cocoş cu domnul Niro. La Realitatea e domnul Hrebenciuc, deci aveţi pentru toţi. E foarte bine. Nu rămâne nimeni fără ştiri”.

DNA a efectuat astăzi mai multe percheziţii, printre care şi două instituţii publice au fost percheziţionate, CFR Călători şi CFR Marfă, pentru acte de corupţie în perioada 2012-2014.