Premierul Victor Ponta, senatorul Dan Şova şi ceilalţi inculpaţi din dosarul Turceni-Rovinari au fost citaţi să se prezinte la termenul din 6 noiembrie, în faţa judecătorului de Cameră preliminară de la ICCJ, pentru cereri şi excepţii anterioare începerii judecării cauzei, relatează Mediafax.

În cazul în care avocaţii inculpaţilor din dosar semnalează nereguli, ar trebui ca la termenul din 6 noiembrie să le aducă în discuţie, pentru ca acestea să fie aduse şi la cunoştinţa procurorilor DNA, iar apoi soluţionate, prin prisma normelor legale, de către judecătorul de Cameră preliminară.

În 21 septembrie, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a analizat, la primul termen din dosarul „Turceni-Rovinari”, măsurile asiguratorii şi preventive dispuse de procurori.

În urma discuţiilor din dosar, care au avut loc cu uşile închise, judecătorul a decis ca senatorul Dan Şova să rămână cu măsura controlului judiciar şi i-a respins cererea de ridicare a interdicţiei de a se apropia şi a comunica, direct sau indirect, cu premierul Victor Ponta, alături de care a fost trimis în judecată, în dosarul „Turceni-Rovinari”.

Primul ministru nu a fost prezent la termenul din 21 septembrie, de la ICCJ, el mergând atunci la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, care discuta sprijinul pentru menţinerea la guvernare cu Ponta premier. Victor Ponta spunea atunci că nu a fost citat pentru acel termen de la ICCJ.

În 17 septembrie, la aproape trei luni şi jumătate de la punerea sa sub urmărire penală în dosarul „Turceni-Rovinari” şi după cinci vizite la DNA, Victor Ponta a fost trimis în judecată, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat „Victor-Viorel Ponta” a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.