România a făcut eforturi uriaşe în ultimul an pentru a îmbunătăţi radical modul în care sunt utilizate fondurile europene alocate în perioada 2007-2013, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, aflat în vizită în ţara noastră.

„Am discutat despre intenţiile autorităţilor române referitoare la modul de organizare şi de utilizare a fondurilor din programul 2014-2020. Am făcut eforturi uriaşe în ultimul an pentru a încerca să îmbunătăţim radical această situaţie a modului în care România a utilizat fondurile europene alocate în perioada 2007-2013. Am invocat împreună faptul că în urmă cu un an, practic din cele cinci programe, patru erau presuspendate”, a arătat primul ministru.

Victor Ponta a spus că împreună cu Johannes Hahn şi patru miniştri ai Cabinetului a discutat stadiul actual al programelor operaţionale sectoriale din exerciţiul 2007-2013, pentru a constata împreună îmbunătăţirile şi corecţiile importante realizate la sistemul de absorbţie, dar şi ce trebuie făcut în continuare pentru a mări gradul de absorbţie şi a evita orice fel de „dezangajări”.

Premierul a subliniat că România a lucrat foarte mult pentru deblocarea Programului Operaţional Sectorial Transport şi pentru a îmbunătăţi modul de aplicare a programului de creştere a competitivităţii.

Victor Ponta a precizat că în programul vizitei comisarului sunt incluse şi câteva momente „cu adevărat istorice”, menţionând în acest sens inaugurarea proiectul tehnologic al laserului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) de la Măgurele, pe care l-a numit un proiect cu adevărat extraordinar pentru România şi UE, adăugând că acesta nu ar fi putut fi demarat fără implicarea şi sprijinul CE şi al comisarului Hahn. El a făcut referire şi la inaugurarea podului de la Calafat Vidin, declarându-se bucuros că Româna finalizează un proiect atât de important pentru dezvoltarea regională.