Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat miercuri, la Antena 3, că nu i-a dat lui Traian Băsescu studiile privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale deoarece acestea nu sunt publice, dar a precizat că FMI le-a avut în urmă cu o lună.

Întrebată de nu i-a prezentat lui Traian Băsescu studiile privind impactul reducerii CAS şi dacă i le-a transmis între timp, Ioana Petrescu a răspuns: „Nu i-am dat studiile. Nu sunt publice. Însă, FMI le-a avut înainte cu o lună„.

Referitor la discuția despre MTO (n.r. – obiectiv bugetar pe termen mediu), ministrul Finanțelor a precizat că aceastea sunt întrebări la care nu putea să răspundă „în cinci minute, pe picior, undeva la Cotroceni„.