Noul Cod Fiscal va introduce sistemul de taxare inversă în cazul clădirilor și terenurilor care sunt supuse TVA, și elimină dubla impozitare în cazul stimulentelor acordate de companii angajaților sub formă de asigurări de pensie sau de sănătate, a declarat, vineri, ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul unei conferințe pe teme de fiscalitate.

Clădirile și terenurile la care, până acum, se aplica regimul de taxare de TVA vor avea taxare inversă. Nu este o taxă în plus, nu este o taxă nouă, vorbim de TVA care se aplica și până acum, dar se va aplica prin taxare inversă. Este un sistem simplificat și reduce și evaziunea. Am aplicat o legislație europeană, care este opțională, iar noi am aplicat-o pentru clădiri„, a explicat ministrul Finanțelor, conform Agerpres.

O altă modificare a Codului Fiscal care, potrivit ministrului Finanțelor, se discută cu părțile implicate, este eliminarea dublei impozitări în cazul stimulentelor acordate de firme angajaților sub forma unor asigurări de pensie și sănătate.

În trecut, angajatul și angajatorul se puteau înțelege să primească angajatul beneficii de pensii și sănătate. Dacă beneficiul era sub 650 de euro, existau niște deductibilități. Dacă era peste 650 de euro, erau impozitate și la angajat și nedeductibile la angajator. Regula spunea că trebuia să fie 400 euro pentru pensii facultative și 250 de euro pentru asigurări private de sănătate. Am eliminat dubla impozitare pentru pragul acesta de 650 de euro. Deci dacă sunteți un angajator care vrea să ofere aceste beneficii angajatului, peste 650 de euro sunt deductibili, sunt impozitați doar la angajat„, a mai sus Ioana Petrescu.

În plus, se elimină limitele impuse pe categorii de asigurări, respectiv cea de 400 de euro pentru pensii și 250 de euro pentru sănătate, iar în limita celor 650 de euro angajatul și angajatorul pot decide cum să împartă aceste pensii facultative sau asigurări de sănătate.

Potrivit Ioanei Petrescu, în noul Cod Fiscal vor fi introduse și modificări privind taxarea microîntreprinderilor, în special cu privire la îndeplinirea criteriilor de taxare în acest sistem sau trecere la impozitul pe profit.

Rescrierea Codului Fiscal este imperativă, oportună și benefică. Codul are nevoie de mai multe clarificări. Trebuie să eliminăm disfuncționalitățile și să îl adaptăm realităților economice„, a mai spus Ioana Petrescu.