PNȚCD și Inițiativa România Liberală au semnat, duminică, un protocol special, bazat pe principii și valori comune, care să le ofere românilor o alternativă la USL, a declarat Aurelian Pavelescu.

Am semnat un protocol special numai între PNȚCD și IRL. E un proiect comun de relansare a PNȚCD care se fondează pe principii și valori comune. E momentul să aducă o ofertă în fața românilor, o alternativă la USL, care se bazează pe electoratul activ. E electoratul care poate să scoată România din criza în care se află”, a spus Pavelescu.

”Vrem să promovăm un program economic de drepata în care oamenii care pot aduce plus valoare să fie lăsați să își facă treaba lor și statul să își schimbe strategia față de acest segment de populație activ care este boicotat de atâta vreme. Acest program economic e deja în curs de a fi scris de specialiști. Dorim ca activitatea PNȚCD cu IRL să conducă la o profesionalizare a actului politic”, a precizat liderul PNȚCD.

Pe de altă parte, partidul continuă eforturile de unificare a dreptei. Sperăm să existe o unificare a dreptei pentru europarlamentare în perspectiva alegerilor prezidențiale. Dorim un candidat unit al dreptei pentru prezidențiale”, a concluzionat Pavelescu.