Membrii Parlamentului European din Comisia pentru afaceri economice și monetare au votat luni protejarea depozitelor bancare mai mici de 100.000 de euro, în timp ce clienții cu depozite care depășesc acest prag ar putea suferi pierderi, începând din 2016, dacă banca are probleme.

“Garantarea creditorilor ar trebui făcută conform unei ierarhii clare, clienții cu depozite de peste 100.000 de euro fiind ultimii pe lista priorităților, în timp ce depozitele sub” această sumă vor fi protejate, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, într-o declarație citată de EU Obsever.

În linii generale, propunerea schițează o serie de pași prin care contribuabilii să fie apărați. Totodată, membrii Comisiei arată, în textele anexate, că „în vremuri de criză sistemică, statele membre oferă un sprijin financiar extraordinar“, arătând că intervenția statului trebuie să fie o ultimă soluție, după explorarea și utilizarea celorlalte resurse disponibile.

Un alt oficial a declarat că se dorește ca intervenția contribuabilului să fie ultima pe listă.

Totodată, aceeași sursă a precizat că propunerea originală a Comisiei, din 2012, a avut parte de puțină susținere, până când a apărut situația din Cipru. Statul cipriot a împrumutat 10 miliarde de euro de la Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional, în cadrul unui plan de salvare, după o prăbușire a sistemului bancar din regiune.

Clienții a două bănci, care aveau depozite de peste 100.000 de euro, au fost nevoiți să contribuie financiar. Depozitele sub această sumă au fuseseră, inițial, vizate.

În cele din urmă, membrii Comisiei au decis garantarea depozitelor sub 100.000 de euro, iar Banca Centrală Europeană dorește să pună în aplicare cât de curând noile prevederi. Comisia a propus ca măsurile să fie implementate din 2018, dar negociatorul din partea Parlamentului a sugerat ca prevederile să fie puse în aplicare din ianuarie 2016.

Intenția este aceea de a stabili o serie de standarde europene după care autoritățile să se ghideze, fără a interveni însă la nivel național. Totodată, membrii Parlamentului susțin că autoritățile ar trebui să fie capabile să forțeze băncile să adopte un plan credibil, având și opțiunea de a restructura banca.