E limpede ca lumina zilei că suntem un popor căruia îi place să pătimească. Ultima dovadă – sondajul recent în care Gigi Becali, cioban de meserie, actualmente pușcăriaș la Jilava, și Crin Antonescu, probabil viitorul președinte al țării, ocupă același loc în preferințele românilor.
După ce a păgubit statul cu câteva milioane bune (un mizilic, pe lângă ce fură alții, zic mulți), Becali ajunge acum în top. Mai mult chiar, mulți oameni și-ar da casa, mașina, o mână doar pentru ca Gigi să respire din nou aer curat și să mai poată face o aroganță statului și, implicit, tuturor celor care îl văd erou, martir, piesă de sacrificiu.
Pentru Becali, răsturnarea tuturor ierarhiilor din spatele gratiilor a devenit o specialitate. În 2009, l-au arestat pentru o lună și a devenit europarlamentar. Acum, l-au arestat trei ani și are deja 15 procente în sondaje. Istoria are un mod perfid de a se repeta.
Insă, în spatele acestor procente pe care le-ar lua un personaj aflat acum în pușcărie se ascund probleme mult mai grave ale societății românești. Ne facem modele cu chip de lut și așteptăm apoi să fim salvați. Privim spre trecut cu scârbă și refuzăm să învățăm din lecțiile pe care acesta ni le servește în mod constant. Ne-o facem singur, cu mâna noastră. Ne dăm cu fundul de pământ că am ales prost și că era mai bine dacă am fi ales pe dos.
Cele 15 procente pe care le-ar lua Becali caracterizează perfect starea noastră actuală – suntem o societate în letargie, o societate care refuză să deschidă ochii larg când adevărul e chiar în fața ei. Personaj lăudăros, cu gura mare, Becali a fost o mană cerească pentru media și politicieni, deopotrivă. Isteriile sale din fața camerelor au fost garanția că, pentru actorii noștri politici, evenimentele care trebuie să treacă neobservate vor trece neobservate.
Cu toate acestea, Becali adună procente în sondaje. Cei mulți îl văd încă o victimă a sistemului. Victima suntem însă noi, noi cei care încă mai vedem adevărul și avem puterea de a ne împotrivi. Procentele lui Becali simbolizează de fapt pasivitatea și lipsa de reacție a societății în care trăim.
“Frate, societatea doarme, zici că-i pe somnifere” – sunt versurile unei melodii probabil necunoscute celor ce l-ar vota pe Becali cu două mâini chiar. Crudul adevăr e însă acesta: societatea românească e o societate adormită, o societate pe somnifere, incapabilă să își găsească repere.
Concluzia e una simplă: Becali, Diaconescu și alții sunt somnifere care ne sunt servite parșiv, în mod constant. Le înghițim cu nesaț, le sorbim fără să clipim și implorăm apoi Divinitatea să ne trezească.
