O echipă de experţi ai FMI, condusă de şeful misiunii Fondului în România, Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti în perioada 6-14 noiembrie pentru discuţii cu autorităţile române despre evoluţiile economice recente, perspectivele economice, politica fiscală şi monetară şi reformele structurale.

Echipa FMI va fi însoţită de experţi de la Comisia Europeană şi Banca Mondială, a declarat reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, într-un comunicat transmis marţi de Fond.

„Pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc în România pe 9 decembrie, cea de-a şaptea evaluare a programului convenit prin acordul stand-by cu FMI va fi amânată.  Echipa FMI însărcinată să discute performanţele înregistrate în cadrul programului şi să stabilească împreună cu autorităţile măsurile necesare pentru a încheia evaluarea va sosi la Bucureşti odată cu instalarea unui nou guvern”, precizează Lybek în comunicat.

Pentru mai multe detalii click aici.