Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, că e posibil ca România să participe cu circa 10 militari în Mali, acesta precizând însă că acest lucru se va stabili în şedinţa CSAT de marţi.

„România, ca ţară a NATO şi a UE, are angajamente luate şi-şi va îndeplini toate misiunile care vor fi stabilite la nivelul acestor organisme. O precizare clară voi face şi va face CSAT marţi, în şedinţă, legat de participare. Preşedintele a anunţat că va propune, e vorba de participarea cu maximum 10 militari la nivel de instruire şi la nivel de ofiţeri de stat major şi dacă cei de la Comisia Europeană şi Uniunea Europeană vor considera că trebuie să sprijinim tehnic şi logistic operaţiunile din Mali, vom face demersurile necesare. Dar un comunicat oficial veţi avea marţi, după şedinţa CSAT”, a subliniat Mircea Duşa.