Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va participa la a opta ediţie a conferinţei „Mediafax Talks about Agriculture”, care va avea loc marţi, 23 aprilie, începând cu ora 09.30, la hotelul InterContinental, sala Fortuna şi la care vot fi dezbătute principalele probleme din agricultură.

La conferinţă vor fi prezenţi următorii lectori: Daniel CONSTANTIN – Ministrul Agriculturi şi Dezvoltării Rurale, Achim IRIMESCU – Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dorel Gheorghe BENU – Director General, APIA, Laurenţiu BACIU – Preşedinte, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Viorel MATEI – Preşedinte, Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Andrei HASCHI – Preşedinte, Federaţia Naţională a Tinerilor Fermieri, Alex JURCONI – Preşedinte, ProAgro şi Lucian LUCA – Cercetător Institutul de Economie Agrară, Centrul Român de Politici Europene. Conferinţa va fi moderată de Cristian DIMITRIU, director editorial Mediafax Group.

În cadrul conferinţei vor fi prezentate elementele principale a noii Politici Agricole Comune (PAC), dar şi cum se poate pregăti România pentru implementarea noilor oportunităţi prevăzute de PAC, atât privind modul de acordare a plăţilor directe, cât şi pentru pregătirea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Cu cât contribuie agricultura în economia României; care sunt elementele de inovare şi cercetare şi cum pot fi ele introduse în agricultură, stimularea instalării tinerilor fermieri şi ajutorarea fermelor familiale; piaţa funciară, agricultura ecologică; fiscalizarea agricultorilor, precum şi măsurile de relaxare fiscală în anumite domenii vor fi dezbătute la conferinţă. Aşa cum s-a întamplat şi la conferinţele precedente, agricultorii şi asociaţiile din agricultură îşi vor prezenta propunerile şi sugestiile către autorităţi.