Cu prilejul sărbătorii pascale, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj în care îndeamnă românii să fie solidari şi toleranţi.

„Fie ca Sfânta Sărbătoare Pascală să ne apropie de taina Învierii Domnului şi să ne aducă în suflet pace şi bucurie. Este o perioadă în care ar trebui să reflectăm mai mult asupra lucrurilor cu adevărat importante, să ne luăm răgazul de a fi alături de cei dragi şi să ne gândim, totodată, la cei care au nevoie de speranţă, de înţelegerea şi solidaritatea noastră“, a spus preşedintele, în mesajul transmis sâmbătă.

„Le urez tuturor românilor, fie că se află în ţară sau în comunităţile româneşti din afara graniţelor, gândurile mele bune şi cele mai calde urări de Paşti. Hristos a înviat!“, încheie preşedintele mesajul.

La rândul lui, premierul Victor Ponta a postat un mesaj similar pe contul său de Facebook, îndemnând credincioşii la smerenie.

„Smerenia, puritatea şi înţelegerea sunt darurile pe care le primim cu toţii de Sfintele Paşti. Să ne bucurăm de ele cu omenie şi dragoste! Sărbători fericite!“, se arată în postarea premierului.