Nelson Mandela se află în continuare într-o stare „critică, dar stabilă”, a anunţat sâmbătă preşedintele sud-african Jacob Zuma, adăugând că speră ca ilustrul său predecesor, în vârstă de 94 de ani, să se poată întoarce acasă „foarte curând”.

„Se află (într-o stare) critică, dar stabilă, deci nu s-a schimbat nimic. Însă noi sperăm că acest lucru se va ameliora (…). Sperăm că va ieşi foarte curând din spital”, a declarat Zuma într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american Barack Obama, la Pretoria.

De asemenea, preşedintele american a salutat „curajul moral” al lui Nelson Mandela, apreciind că fostul erou al luptei împotriva apartheidului şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud este „o sursă de inspiraţie” pentru întreaga lume.

„Curajul său moral a fost o sursă de inspiraţie personală (…) şi o sursă de inspiraţie pentru lume”, a declarat Barack Obama

„Triumful lui Nelson Mandela şi al acestei naţiuni vorbesc despre un lucru foarte profund în spiritul uman”, a adăugat președintele american, care nu îl va vizita pe fostul şef de stat sud-african, spitalizatde trei săptămâni cu o gravă infecţie pulmonară.

Preşedintele american şi soţia sa Michelle Obama se vor întâlni în privat cu membri ai familiei Mandela.