Apple a atins luni pe bursă un maxim de 701,79 dolari pe acţiune şi a închis la 699,78 dolari, afişând un avans de 73% pe ansamblul acestui an, potrivit Bloomberg.

IPhone 5 a fost precomandat în două milioane de unităţi în prima zi de la debutul pe piaţă, dublând recordul stabilit de modelul anterior, a anunţat Apple.

De la lansarea iPhone în 2007, smartphone-urile au devenit principala sursă de venituri şi profit a Apple. Telefoanele generează aproximativ două treimi din profitul companiei.

Semnalele care indică cererea solidă pentru noul model au generat optimism în rândul investitorilor că Apple va menţine ritmul de creştere din ultimii ani şi va rezista asaltului tot mai violent al concurenţilor, precum Samsung Electronics şi Google.

Compania a început vineri să preia comenzi pentru iPhone 5 şi a anunţat că livrările vor sosi începând din 28 septembrie, cu o săptămână după apariţia modelului în magazine, măsură care sugerează capacitatea deficitară de producţie în raport cu cererea.

Veniturile Apple au crescut în trimestrul al doilea la 35 miliarde de dolari, faţă de 1,73 miliarde de dolari în ultimul trimestru anterior revenirii lui Steve Jobs la conducerea companiei, în 1997.

Acţiunile Apple au depăşit în premieră pragul de 400 de dolari anul trecut, atingând 500 de dolari în februarie şi apoi 600 de dolari în iulie.

Încasările generate de iPhone s-au ridicat la 16,2 miliarde de dolari în trimestrul al doilea, cu 33% mai mult decât veniturile totale ale Google pentru aceeaşi perioadă şi aproape cât veniturile Microsoft, de 18,1 miliarde de dolari.