Preşedintele PNL Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că actualul preşedinte, Traian Băsescu, va avea un rol important în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie şi speră ca acesta să joace corect şi imparţial.

Va avea un rol destul de important. Nu cred că e cazul să ne facem alte calcule. Speranţa mea este ca preşedintele în funcţiune să joace corect, să joace imparţial şi să joace în aşa fel încât în final rezultatul va fi spre binele României”, a spus Iohannis, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că doreşte să fie un preşedinte “mediator” şi “integrator”, nu “slab, ci foarte ferm mai ales când apar derapaje”.

Preşedintele trebuie să garanteze că întreg cadrul care permite o dezvoltare sănătoasă este acolo şi este stabil – statul de drept, independenţa justiţiei, acestea nu trebuie povestite, ci garantate de preşedinte’, a spus Klaus Iohannis. El a adăugat că, potrivit înţelegerii din ACL, dacă va ajunge preşedinte al României, prim- ministru va fi Cătălin Predoiu. ‘Nu asta este noutatea, ci noutatea este că nu va fi unul stăpân şi altul executant, ci amândoi vor fi în serviciul public, vor lucra împreună pentru a găsi cele mai bune soluţii. Acesta este lucrul care ne-a lipsit cel mai mult – colaborarea, nu coabitarea”, a subliniat Iohannis.

Candidatul ACL a participat, alături de Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Cezar Preda, Mihai Voicu, Răducu Filipescu, Alina Gorghiu şi Dan Motreanu, la o întâlnire cu membrii Delegaţiei Permanente a PNL Galaţi, ai Consiliului de Coordonare al PDL Galaţi şi cu aleşii locali ai PNL şi PDL.